“Înainte de toate, povestea vinului e o poveste despre oameni. Ea începe cu venerarea vinului ca ființǎ supranaturalã: ca aducǎtor de bucurie. Apoi, se ridicǎ la înǎltimea inspirației dramatice și coboară în adâncurile fraudei,beției, trădării și crimei. Implică pătimașe convingeri spirituale, dintre care cea mai puternică rămâne convingerea islamică cum că vinul ar fi o binecuvântare prea mare pentru această lume. Il vedem pe medic vindecând, pe politician păcălind, pe călugăr în chilie și pe marinar pe mare.
Vinul, s-ar putea spune, i-a dat omului prima lecție de ecologie. A stat la baza nașterii biochimiei și tot el l-a împins pe om să-și desăvârseascǎ cunoaşterea, dar l-a și aruncat în amorţealǎ.
Astăzi, în lume sunt mai multe vinuri bune şi variate ca oricând. Vinul e o amplă afacere internațională, o rețea culturală ce se întinde pe mai mult de jumătate din glob, o formă de artă cu discipoli în aproape fiecare tarǎ – și cu o minoritate gălăgioasă de dușmani.
Una peste alta, vinul e o forţă ce trebuie luată în seamă și care n-a fost nicicând mai de actualitate ca acum.”
De ce e vinul atât de special? Pentru cǎ o bunǎ parte din istoria sa și a omenirii a fost o sursă de consolare și curaj, singurul medicament și antiseptic, singurul antidot pentru sufletele obosite, ridicându-i pe oameni deasupra condiției lor triste și umile. Timp de milenii, vinul a constituit pentru omenire produsul cel mai luxos. Dar, în același timp, vinul e imprevizibil, valoarea lui variind într-atât încât nu există două recolte și nici două vii care sǎ poatǎ da vreodatǎ vinuri identice. Un vin a fost preferatul lui Carol cel Mare; altul, al lui Henric al IV-lea; iar un altul l-a vindecat pe săracul Ludovic al XIV-lea de friguri. Gustul acestei bǎuturi misterioase, infinit de variată, infinit de subtilă este și o permanentă sursă de inspirație. Aura ce inconjoarǎ vinul e atât de puternică, încăt si cele mai banale operatiuni au căpătat un aer pitoresc.
Vinul a fost folosit din cele mai vechi timpuri în practica religioasă, iar despre apariția lui s-au scris multe legende. Cele mai vechi dovezi legate de vin sunt înregistrate în zonele Caucazului, Mesopotamiei sau Egiptului, iar specialiștii spun că la început vița-de-vie a fost “sălbatică”, fiind domesticită ulterior.
Încercând să explice efectiv apariția acestei băuturi, arheologii și istoricii teoretizează că oamenii preistorici se urcau în copaci de unde adunau fructe dulci, pe care ulterior au început să le depoziteze. După câteva zile de la depozitare, apărea fermentația, iar sucul obținut se transforma cu timpul într-un vin primitiv, cu un conținut scăzut de alcool.
Zonele din sudul Caucazului, al Europei și al Orientului Mijlociu de azi sunt cele unde arheologii au găsit cele mai vechi dovezi ale vinului produs din struguri. Este vorba despre Georgia (aprox. 6000 î.Hr.), Iran (aprox. 5000 î.Hr.), Grecia (aprox. 4500 î.Hr.) sau Sicilia (aprox. 4000 î.Hr.). În acest sens, există dovezi și pentru un vin obținut din struguri fermentați, dar amestecați cu alte fructe în China care datează de acum 7000 - 5500 î.Hr. Un studiu la care au lucrat experți din șapte țări și care a fost publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences indică faptul că Georgia este locul de naștere a vinului. Pentru această concluzie, oamenii de știință au folosit datarea cu carbon a unor fragmente ceramice care au fost în contact cu vinul și care au fost descoperite în satul Shulaveri. Se presupune că cel mai vechi fragment ceramic datează din anul 5980 î.Hr. Nu se știe dacă vinul respectiv era alb sau roșu pentru că nu au fost descoperiți pigmenți.