ISTORIA VINULUI III

ISTORIA VINULUI III

Vinul are câteva proprietăți care erau mult mai importante pentru strămoșii noştri decât pentru noi. Timp de 2000 de ani de istorie a medicinii și chirurgiei, el a fost antisepticul unic și universal. Rănile erau spălate cu vin; apa era fǎcutǎ potabilǎ.

  Din punct de vedere medical, vinul a fost indispensabil până în ultimii ani ai secolului al XIX-lea. Așa cum spun evreii în Talmud, “unde lipseste vinul, e nevoie de medicamente." Un text medical indian din aceeaşi epocǎ (sec. al VI-lea Î.H.) descrie vinul ca fiind "tonifiant pentru minte şi trup, antidot pentru insomnie, tristețe și oboseală, producând foame, fericire și digestie." Chiar și medicii musulmani, după cum veți vedea într-un alt capitol, riscau să-și atragă mânia lui Allah decât să renunțe la ajutorul lor de încredere în tratamente.

Dar vinul avea şi alte virtuţi. Nu doar cǎ fermentatia naturală a strugurilor produce o băuturǎ ce conține între o zecime și o optime alcool - celelalte componente, în special acizii și taninurile, îl fac vioi și reconfortant, cu o “croială” îndestulătoare atunci când ajunge în gurǎ si o aromă pură și persistentă care te invită să bei din nou. Prin volumul aromei și mărimea naturalǎ a unei înghitituri (jumătate din cea a unei înghiţituri de bere), e bǎutura perfectă pentru mâncare, la care contribuie alungând din grăsimi și făcând carnea să pară mai delicatǎ, iar fasolea şi pâinea mai ușoare, pentru a nu supăra stomacul.

Pentru cǎ vinul convietuieste atât de bine cu mâncarea, îndepărtând în acelaşi timp inhibițiile, el a devenit chiar de la început bǎutura sociabilǎ prin excelentǎ care poate transforma o masă într-un festin fără a te ameți (deși, de multe ori exact asta fǎcea). Dintre narcoticele slabe, vinul poate fi bǎut cel mai des fǎrǎ a avea efecte adverse – cel putin pe termen scurt sau mediu. Medicina modernǎ știe cǎ vinul ajutǎ la asimilarea substanțelor nutritive (proteinele, în special) din mâncare. Nu e de mirare cǎ în multe dintre civilizaţiile strǎvechi clasele conducǎtoare au decis cǎ numai ele meritau aceste beneficii și au păstrat vinul pentru ele.

Lista virtuților vinului și a contribuțiilor sale la dezvoltarea civilizației umane nu se opreste aici. Cu toate cǎ e voluminos și deseori perisabil, a devenit produsul aproape perfect pentru a fi comercializat. Cǎci vinul genera o atracție imediată (de îndată ce își făcea simțite efectele) la străinii care nu îl cunosteau. Astfel, grecii l-au folosit ca monedǎ de schimb pentru metale prețioase, iar romanii pentru sclavi, cu un succes care-și gǎsește un echivalent sinistru în traficanții de droguri ai zilelor noastre - atâta doar că vinul nu e deloc sinistru.

În acest sens, e corect sǎ spunem cǎ vinul a contribuit la progresul civilizației. El a facilitat contactele între culturi îndepărtate, constituind un motiv și un scop pentru comerț și oferind străinilor prilejul să se întâlneascǎ euforici și cu mințile deschise. Desigur, exista și riscul abuzului. Alcoolul poate avea efecte devastatoare asupra sǎnātātii. Dar vinul, spre deosebire de spirtoase, a fost dintotdeauna bǎutura celor care beau cu moderație.

De la bun început, vinul a depins de nenumǎrați factori. Primul factor determinant e clima; apoi, vremea. Urmează măiestria vinificatorului și alegerea strugurilor. La baza tuturor acestor variabile stau compozitia și poziționarea geograficã a solului. Cuvântul cheie e selectia: a soiurilor, da, dar și a unei “clone”, o rasă de viță obţinutǎ din lăstarii celor mai bune plante din vie. Apoi, limitarea producției: producerea unui numǎr moderat de ciorchini, al cǎror suc va fi mai aromat decât cel al strugurilor de pe vițele supraîncărcate. Principiul nu s-a schimbat. Selectionarea celor mai potriviți struguri pentru toate tipurile de condiții ne-a adus câteva mii de soiuri care au fost sau continuǎ sǎ fie cultivate.

Dintr-o perspectivǎ panoramicǎ, descoperirea care pare să fi contribuit cel mai mult la creșterea prestigiului vinului printre puternicii lumii a fost aceea că vinul poate deveni mai bun dacă îmbătrâneşte - sau, în cazul ideal,se transformă într-o substanță cu dimensiuni eterice care par să atingă sublimul. Beaujolais nouveau poate fì băut fārǎ probleme (și, în vechime, toate vinurile erau ceva între beaujolais și oțet), dar după ce ai gustat un vin vechi din Burgundia, poți spune că ai învățat să faci diferenta între poleială și aurul adevǎrat.

Era minunat că sucul strugurilor ajunsese parcă să aibi suflet. Faptul că reușea ca, în condiții propice, să-și transforme spiritul viguros în ceva de o valoare incomparabil mai mare l-a făcut să fie privit ca dar al zeilor cuvenit doar regilor. Prestigiul unic al vinului printre băuturi şi, de altfel, printre produsele naturale, se datorează tocmai acestui fapt, precum și solidarității pe care-o generează print cunoscǎtori.

Cum se poate ca o sticlă rară de vin să atingă prețul unei mari opere de artă? Poate un vin, oricât de perfect ar fi el, să miroasă mai frumos decât un trandafir

Singurul răspuns cinstit e negativ. Dar cum ar fi oare dacǎ, undeva printre petalele sale, trandafirul ar avea puterea de a alunga neliniștile?

Surse: Wikipedia, National Geographic, Proceedings of the National Academy of Sciences, Hugh Johnson

Realizat de: Jurnalist Victor Rădulescu